Din ciclul legendelor despre când eşti vinovat din oficiu

Autor: Alexandru Banu 27 dec. 2017 Știri auto
Din ciclul legendelor despre când eşti vinovat din oficiu

La o discuţie superficială de birou, un coleg ne-a întrebat dacă ne-am pus cauciucurile de iarnă pentru că el a auzit lucruri. Ok, ce lucruri ai auzit, tu? Păi am auzit că dacă eşti parte într-un accident în care nu te faci vinovat, dar nu ai cauciucuri de iarnă, devii automat vinovat de producerea accidentului … Aşa, şi ce vrei de la noi, să-ţi spunem dacă ai dreptate? Nu ştim! Stai să sunăm un om autorizat.

Şi am căutat prin telefon şi am dat de numărul de telefon al poliţistului nostru prieten şi al de cel al poliţistului nostru preferat. Bună ziua, domnule Godină, sărbători fericite! Nu am vorbit până acum, sper să dăm şi mâna. Omul, foare încântat, dar preocupat, aşa că hotărâm să o lăsăm mai moale cu vrăjeala. Şi îi punem şi lui întrebarea după ce îi spunem cine suntem şi cu ce ne ocupăm. Ştiţi cum e la Poliţie, trebuie să precizezi scopul şi durata convorbirii. Două minute, nu vă ţinem mai mult. Spuneţi!

E adevărat că dacă nu avem cauciucuri de iarnă atunci când se impun în condiţii de trafic specifice, suntem vinovaţi automat într-un accident chiar dacă nu noi suntem vinovaţi de producerea lui? Şi răspunsul logic pe care îl aşteptăm e că Nu! suntem vinovaţi. Faptul că nu avem cauciucuri de iarnă e o contravenţie care se constată separat de către organ şi generează o amendă separată. Dar dacă tu eşti pe drumul cu prioritate şi intră unul în tine de pe drumul cu cedează, el are cauciucuri de iarnă şi tu n-ai, el e vinovat de producerea accidentului. Dacă poliţistul are ochi să vadă că ai gume de vară, aia e partea a doua şi vei primi o amendă aşa cum ar primi orice şofer în trafic dacă e tras pe dreapta la un control de rutină.

Mai mult, acum vine partea interesantă. Domnul Marian Godină ne spune că nici în cazul consumului de alcool nu eşti vinovat din oficiu în cazul unui accident fără victime (tamponare). Dacă nu este vina ta pentru producerea accidentului, vei fi tras la răspunedere pe partea infracţională pentru băutură la volan, separat. Dar responsabilitatea producerii accidentului nu-ţi aparţine automat în cazul unui accident fără victime (tamponare).

Autor Alexandru Banu

Sursă Marian Godină

 

 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide